Liderii crestini sustin candidatura lui Peter Costea

Peste 100 de lideri creştini din România au scris o scrisoare de susţinere pentru candidatura dl. Peter Costea. Vă invităm să o citiţi aici şi dacă vreţi să o şi semnaţi.

SCRISOARE DE SUSTINERE: http://bit.ly/Sustinere-Peter-Costea

Contextul special în care se află societatea europeană necesită o acțiune coerentă din partea Bisericii. Deși s-ar putea descrie în multe cuvinte direcția toxică spre care Europa se îndreaptă cu pași repezi, o imagine recentă descrie suficient de elocvent starea jalnică în care a ajuns bătrânul continent: Gala Eurovision 2014 – femeia cu barbă.

Cu toții am auzit despre agenda agresivă pe care organizațiile homosexuale, ateiste și umaniste o pun în practică împotriva valorilor iudeo-creștine care au stat la baza civilizației noastre. În calitate de lideri creștini evanghelici, vorbim, predicăm și ne rugăm pentru o schimbare. Însă acum este momentul și posibilitatea să facem mai mult decât atât. Dumnezeu a ridicat de mai bine de 10 ani un creștin român care și-a asumat cu multă credincioșie misiunea de a promova valorile creștine în societate. Peter Costea este omul care a avut un rol decisiv în promovarea familiei, a sacralității vieții și a libertății religioase. De mulți ani el jertfește din timpul și resursele sale pentru a mobiliza creștinii din România să ia atitudine împotriva legislației foarte permisive față de avort, împotriva încercărilor de promovare a căsătoriilor homosexuale. Alianța Familiilor din România este proiectul căruia i-a dat viață și prin care a transmis cu tenacitate informații actuale despre presiunile care se fac împotriva valorilor creștine în România și în lumea întreagă. Spre deosebire de alți candidați care bat drumul bisericilor când este campanie electorală, care analizează eșantioanele de electori și își stabilesc „crezul” în funcție de publicul țintă, Peter Costea a dovedit de multă vreme că este un om care a aderat cu tărie la valorile creștine și este gata să se lupte pentru ele.

Peter Costea nu este un politician. Visul său nu este să obțină un post de parlamentar într-o capitală europeană. Realizările sale în carieră sunt notabile: în calitate de avocat profesează de peste 20 de ani în Occident, ca lector universitar predă la universități de prestigiu din Africa de Sud și SUA. Totodată este deținător a două doctorate (în drept și în diplomație). Peter Costea poate aduce o contribuție valoroasă în dezbaterile foarte vii care au loc pe tema libertății religioase sau a familiei. Așadar, drumul spre Bruxelles nu este o aventură personală, ci opțiunea viabilă pentru ca vocea noastră să fie auzită în legislativul european.

Alegerile pentru Parlamentul European se desfășoară o dată la 5 ani. Pe 25 mai românii vor desemna prin votul lor reprezentanții în acest for suprastatal de conducere politică a Europei. Ne rugăm de mulți ani ca Dumnezeu să ridice în dregătorii oameni cu frică de El, însă acum este vremea să ACȚIONĂM. În loc să dăm votul nostru, ca evanghelici, partidelor care în mod tradițional ne-au cerut susținerea, dar au promovat în mod direct sau prin neimplicare agenda liberală anti-creștină, acum avem posibilitatea să votăm un avocat creștin al cărui scop este tocmai să reprezinte convingerile noastre biblice.

Pentru că ne regăsim în viziunea și valorile lui Peter Costea, semnăm această scrisoare de susținere și invităm creștinii români de pretutindeni să participe la vot în data de 25 mai 2014 și să voteze poziția 21 de pe buletinele de vot: Peter Costea, candidat independent.

Pentru a va pune semnatura pe acest document, trimiteti un email la adresa: pozitia21petercostea@gmail.com

Semnături:

1.    Claudiu Amariei, Pastor

2.    Mircea Ardelean, Fundația Realitatea, Oradea

3.    Cătălin Avasiloaie, Tipocelestin, Suceava

4.    Monica Baba, bibliotecar, Sipote

5.    Cătălin Baciu, Teen Challenge, Romania

6.    Iosif Berce, Pastor

7.    Iacob Berghianu, Pastor, Târgu Mureș

8.    Daniel Barnut, Reșița

9.    Emanuel Beșleagă, Prezbiter

10.    Nicu Bișboacă, Sibiu

11.    Pavel Bogateanu

12.    Vasile Bojor, Pastor, Cluj-Napoca

13.    Dorel Marcel Boldor

14.    Cristian Boldut, manager, Zalău

15.    Sergiu Brădean, Pastor, Hunedoara

16.    Stefan Brindau, Pastor, Harghita

17.    Anne Marie Bugeac, sociolog

18.    Nicolae Marian Bugeac, economist

19.    Adi Bulzan

20.    Ionel Butnariu, Jurist, Suceava

21.    Constantin Buzatu, Prezbiter, Brăila

22.    Daniel Buzatu, Pastor, Brăila

23.    Mihai Chidesa, Pastor, Târgoviște

24.    Aurica Sorescu Chiu

25.    Sorin Cigher, Pastor

26.    Ioan Ciobota, RVE Timișoara

27.    Liviu Ciochină, Prezbiter, Constanța

28.    Mircea Cirț, Pro Integritate, Baia Mare

29.    Nelu Ciucure, profesor, Timişoara

30.    Rodica Cocar

31.    Peter Cocirteu, Diacon, AER, USA si Canada

32.    Gabriel Cojocea, Prezbiter, Constanța

33.    Petre Coltuc

34.    Flaviu Coman, Pastor, Medgidia

35.    Ionel Constantin, director ASS,

36.    Beniamin Costea, Pastor, Arad

37.    Stefan Covaci, consultant, Bruxelles

38.    Vlad Criznic, apologet, Oxford/Cluj-Napoca

39.    Stefanita Cristea, Diacon, Brăila

40.    Adi Crișan

41.    Sorin Croitor, Suceava

42.    Vasilică Croitor, Pastor, Medgidia

43.    Florin Dan, Pastor

44.    Virgil Dan, Pastor

45.    Corneliu Deacu, Diacon, Cumpăna

46.    Valentin Dedu, autor

47.    Ghiță Dicoi, Pastor, Alba Iulie

48.    Dorin Drăgan, Diacon, București

49.    Petre Drăgănescu, Diacon, Brăila

50.    Alexandru Dragoman, TPM, Constanța

51.    Daniel Dragoman, Radio Filadelfia, Romania

52.    George Dragoman, Pastor, Bucureşti

53.    Ramona Dudaș

54.    Aurel Dumitras, Pastor, Brăila

55.    Pavel Dutu, Diacon, Brăila

56.    Mircea Filip, Asociația Bărbaților Creștini, Craiova

57.    Aurelian Fișcă, Diacon, Târgu Mureș

58.    Tabita Fodor, Medgidia

59.    Daniel Fodorean, Pastor, Constanța

60.    Mircea Fratuțescu, Pastor, Murfatlar

61.    Alina Galea, Lider ProLife, Oradea

62.    Ghiță Galea, Pastor, Oradea

63.    Virgil Gherghel, Prezbiter, Baia Mare

64.    Eugen Dan Gisca

65.    Luminita Gorea

66.    Nicu Grămesc, Pastor, Suceava

67.    Adrian M. Grecu, Diacon

68.    Sami Havrisciuc, Suceava

69.    Daniel Hădărean, Prezbiter, Turcia

70.    Magda Hreceniuc, Inspector

71.    Sorin Hreceniuc, Pastor

72.    Gili Indrie, Pastor

73.    Adrian Iordache, Pastor, Brăila

74.    Petru Ivan, Pastor, Oradea

75.    Cornel Iova, Pastor

76.    Lucian Jianu

77.    Viorica Jorza, profesoară

78.    Lazăr Nelu

79.    Corneliu Livanu, Pastor, București

80.    Alex-Sebastian, Madincea, Pastor, Wasserburg am Inn

81.    Lacramioara Madincea, Consilier, Wasserburg am Inn

82.    Ramona Maghet

83.    Gheorghe Manole, Pastor

84.    Daniel Mariș, Pastor, București

85.    Marian Mateescu, BCE

86.    Cornel Matei, profesor

87.    Tudor Mărăcine, Pastor, Târgu Mureș

88.    Aurel Miheț, Pastor

89.    Adrian Milasan, Satu Mare

90.    Iosif Emanuel Minjineanu, Pastor, Galați

91.    Viorel Mitrea, Prezbiter, Brăila

92.    Dan Moscu

93.    Fineas Muresan

94.    Ioan-Sorin Mureșan

95.    Ruben Emanuel Nechifor, cercetator, USA

96.    Nicu Nicolaescu, Pastor

97.    Director CREȘA Deva

98.    Ion Nistor, Jurist, Deva

99.    Mike Olari, Family To Family Romania

100.    Nicolae Omuț, Evanghelist, Constanța

101.    Lucian Oniga, lider Peniel, Bistrița

102.    Petru Oros, Inginer, Cluj-Napoca

103.    Mirela Osadici

104.    Tudor-Mugurel Paraschiv, profesor, Bucureşti

105.    Nicu Pauliuc, Pastor, Suceava

106.    Alin Pădureanu, Asociația Bărbaților Creștini, Timișoara

107.    Marian Pădureț, Pastor, Bacău

108.    Ioan Peia, Pastor, București

109.    Tatiana Petric

110.    George și Anisoara Pojoga, Broker, Florida

111.    Iulian Pop

112.    Ioan-Iovitz Popescu, Academician

113.    Dorel-Ioan Potra, Medic

114.    Vio Pop, Știri Creștine

115.    Florin Popa, lider inchinare

116.    Dan Prisăcariu, administrator

117.    Liviu Radeș, Prezbiter

118.    David Reguș, RVE Suceava

119.    Lucian Rotaru, Pastor, Constanța

120.    Rareș Rotar, Diacon, Techirghiol

121.    Adrian Runcan

122.    Magda Runcan

123.    Daniel Schipor, expert contabil

124.    Gabriel Schmalberger, Diacon, Constanța

125.    Sorica Seicean

126.    Corneliu Serdenciuc, Pastor, Medgidia

127.    Petru Sigartau

128.    Maria Somlea

129.    Mona Stănescu, Asistent Social, Oradea

130.    Victor Stănescu, Pastor, Năvodari

131.    Rebeca Sterian

132.    Ezechel Suciu, Pastor

133.    Ștefan Tanc

134.    Nicușor Tănăsescu, Macedonia

135.    Nicolae Tulici

136.    Viorel Tut, Pastor

137.    Cornelia Unisor

138.    Nelu Urs, Pastor

139.    Betuel Vararu, Pastor

140.    Ovidiu Voicu, Pitești

Lista rămâne deschisă și va fi actualizată zilnic, cu menționarea semnatarilor în ordinea alfabetică. AICI pueti vizualiza documentul.

Pentru a va pune semnatura pe acest document, trimiteti un email la adresa: pozitia21petercostea@gmail.com

VOTAŢI PETER COSTEA!

VOTAŢI POZIŢIA 21!