Biserica Betel Constanța sărbătorește 70 de ani

Biserica Betel din Constanța sărbătorește 70 de ani de existență

Duminică, 4 octombrie 2026, Biserica Betel din Constanța marchează 70 de ani de existență, printr-un eveniment aniversar dedicat istoriei comunității, generațiilor care i-au trecut pragul și impactului pe care biserica susține că l-a avut în oraș.

Evenimentul va începe la ora 10:00, la sediul bisericii de pe strada Amurgului nr. 43, Constanța.

Sub mesajul „70 de ani. Generații. Un Dumnezeu credincios.”, aniversarea își propune să reunească membri ai comunității, foști membri și oameni care au avut de-a lungul timpului o legătură cu Biserica Betel.

Reprezentanții bisericii spun că, în cele șapte decenii de activitate, comunitatea a fost implicată în proiecte sociale, educaționale și spirituale, cu scopul de a contribui la viața orașului și de a veni în sprijinul oamenilor.

„Am făcut o diferență în acest oraș și continuăm să impactăm vieți prin proiecte sociale, educaționale și spirituale!”, este mesajul transmis de comunitate cu prilejul aniversării.

Pentru membrii bisericii, cei 70 de ani reprezintă, totodată, o mărturie despre generațiile care s-au succedat și despre credința în Dumnezeu. „Dumnezeu a schimbat mii de vieți”, afirmă reprezentanții Betel.

Evenimentul aniversar este inspirat de versetul din Psalmul 100:5: „Bunătatea Lui ține în veac, și credincioșia Lui din neam în neam.”

Biserica Betel îi invită pe constănțeni să ia parte la celebrarea celor 70 de ani de existență, duminică, de la ora 10:00.

Published
Categorized as Stiri

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *